Titlu original: The Bane Chronicles
Gen: fantasy, YA, historical fiction, paranormal romance
Editura: Leda Edge
An apariție: 2017
Număr de pagini: 436
Rating: ✵✵✵
„Așa că el continuă la charango, în profida faptului că i se interzise să cânte în casă. De asemenea, i se ceru să nu cânte în locurile publice, în preajma unui copil care plângea, a unui bărbat cu hârtii care vorbea despre hotărârile orașului și a unei mici răzmerițe. Ca o ultimă soluție, urcă pe munte și cântă acolo. Magnus era convins că acea goană a lamelor panicate pe care o văzuse fusese doar o coincidență. Nu era posibil ca lamele să-l judece.”
Cronicile lui Magnus Bane reprezintă o colecție de 11 povestiri din universul vânătorilor de umbre, scrisă din perspectiva unui repudiat, mai precis aÎnaltului Magician din Brooklyn. Cassandra Clare, împreună cu Sarah Rees Brennan și Maureen Johnson reușesc să ne ofere o călătorie fascinantă de-a lungul lumii și a timpului; astfel suntem plimbați de la Londra până în Peru, cu opriri în Franța și New York, încă din anul 1770, când Magnus era în floarea vârstei (deși magicienii nu îmbătrânesc cu adevărat), și până în 2012, când se încheie romanul „Orașul sufletelor pierdute”.
Din punctul meu de vedere, cartea este o îmbinare mai mult sau mai puțin reușită a serialelor „Supernatural” și „Jurnalele vampirilor”, deoarece ne sunt prezentate creaturi malefice *inclusiv demoni*, ce trebuie ucise de vânătorii de umbre (echivalentul lui Sam și Dean din Supernatural), iar vampirii au exact comportamentul celor din TVD: încearcă să fie umani etc.de asemenea, în carte apare și un grup numit „The circle”(Cercul), format din ființe supranaturale, exact ca în serialul The Circle. E prima mea carte citită de Cassandra Clare și deja sunt aproape sigură că nu neapărat plagiază, dar se mai inspiră de ici colo, despre tema asta am vorbit și aici.(dintr-un punct de vedere absolut obiectiv).
Un alt element important al cărții este reprezentat de glumele presărate de-a lungul romanului (câteva dintre ele sunt chiar bune) care mi s-a părut că au fost incluse doar ca să distragă atenția cititorului de la acțiunea inexistentă. În unele capitole pur și simplu nu se petrece nimic, și mă torturam ca să trec peste unele pasaje, pentru că erau doar descrieri inutile ale unor pasaje. Uite, vă dau un exemplu, în capitolul 8 ne este povestit foarte detaliat cum Magnus se trezește și soarele aurii ale soarelui îi piaptănă părul și cum se întoarce de pe o parte pe alta și așa mai departe.
Magnus Bane este un personaj extrem de ciudat și simpatic. Stilul lui vestimentar e cu siguranță unic, cu sclipici și imprimeuri neobișnuite. Semnul lui demonic sunt ochii galbeni de pisică, care eu cred că îl caracterizează foarte bine, la urma urmei, pe cât de protector e cu prietenii și oamenii buni, pe atât de letal e față de dușmani. Cum a zis Catarina, are o inimă bună sub tot acel sclipici. De asemenea, e magician! Și, cu o mică sclipire albastră de putere, poate face cam orice. Să mai menționez oare că iubirea dintre el și Alec a fost adorabilă?
Cartea conține deci 11 povestiri despre viața acestui personaj, fiecare fiind precedată de un mic citat și o ilustrație de tip bandă desenată a unei scene din capitolul respectiv. Nu pot spune că mi-au plăcut excesiv de mult, pentru că se presupune că sunt un plus al seriei, iar eu n-am citit-o încă, dar voi încerca să vi le povestesc pe scurt și decideți voi dacă vă plac sau nu. :)
sursa: Paper Fury
ATENȚIE SPOILERE *MINORE*!!
3) Vampiri, brioșe și Edmund Herondale. În acest capitol ne e introdus Edmund Herondale, ascendentul lui Jace Herondale, care își sacrifică profesia și tot ce a fost și tot ce a avut, pentru iubire. A fost super romantică, genul de poveste care te face să spui „aww” la sfârșit.
4) Moștenitorul de la miezul nopții. Copilul Tessei și al lui Will Herondale se poartă straniu, ceea ce include o pușcă la care n-ar trebui să aibă acces, și toată lumea se chinuie să afle care e problema. A fost o povestire mai înceată, dar cred că ar plăcea fanilor Dispozitive Infernale.
5) Mărirea Hotelului Dumort. Aici, mărețul vrăjitor Aldous Nix, înfăptuiește un portal spre iad, iar fostul hotel Dumont este distrus, rămânând în ruine. Fără ajutorul lui Magnus, mulți vânători de umbre ar fi murit acolo odată cu vrăjitorul țicnit. Iarăși, una dintre povestirile mele preferate.
6) Salvarea lui Raphael Santiago. Magnus se gândește că cel mai potrivit animal de companie pentru el ar fi un vampir adolescent, așa că îl infiază pe Raphael Santiago. Glumesc :)) Mama lui Raphael îi cere vrăjitorului să îi salveze fiul de un vampir după care plecase să îl vâneze, fără să se întoarcă, iar Magnus face mult mai mult de atât. Sincer, deși povestea a fost pe de o parte emoționantă, a avut momente extrem de plictisitoare în care nu se întâmpla nimic.
7) Decăderea Hotelului Dumort. După anii 20, vampirii au pus stăpânire pe hotelul Dumort. Dar, era totuși o problemă, toți vampirii erau bolnavi deoarece beau sânge de la oameni dependenți de cocaină, sânge de care deveniseră dependenți la rândul lor și care îi făcuseră să comită adevărate măceluri. Nu mi s-a părut o poveste captivantă deloc.
8) Ce să-i cumperi unui vânător de umbre care are de toate (și cu care oricum nu ieși în mod oficial). În acest capitol, începe să se simtă o chimie între Alec și Magnus, deși iubirea lor este una interzisă. Magnus se chinuie să caute cadoul perfect pentru ziua de naștere a lui Alec, iar singurul care se oferă să ajute cu alegerea este un demon pălăvrăgiu. Deși iubirea lui Alec și Magnus e drăguță, iar pasajele cu demonul au fost amuzante, și acest capitol a fost extrem de încet și fără acțiune.
9) Ultima bătălie a Institutului din New York. Un grup de vânători de umbre numit „Cercul” încalcă Legea și ucid repudiați nevinovați. Grupul este condus de tatăl lui Clary, Valentine, un nebun însetat de sânge (nu vă lăsați păcăliți de nume). Mi-a plăcut acest „backstory”, însă nu a fost neapărat favoritul meu.
10) Cursul iubirii adevărate (și al primelor întâlniri). Alec îl invită pe Magnus la o întâlnire adevărată. ȘI EL ACCEPTĂ. Dar întâlnirea nu decurge cum ar trebui și sfârșesc prin a încerca să oprească o tânără vârcolac să devoreze toți oamenii dintr-un bar. Cel puțin, totul e bine când se termină cu bine. O poveste bună, în care îl cunoaștem mai bine atât pe Alec, cât și pe Magnus.
11) Căsuța vocală a lui Magnus Bane. Ultima povestire este o colecție de mesaje și mi-a plăcut cel mai puțin, pentru că n-am citit Instrumente Mortale și nu știu cotextul. Este despre despărțirea lui Magnus și Alec de la sfârșitul romanului „Orașul Sufletelor Pierdute”, mai multe detalii nu dau :P
Cronicile lui Magnus Bane sunt un plus perfect al seriei Instrumente Mortale și Dispozitive Infernale, dar dacă nu le-ați citit *luați-vă de mână cu mine*, nu veți putea aprecia cartea la potențial maxim. Sunt convinsă că pentru un fan al seriei acest roman ar primi cu lejeritate 4 stele, dar eu am văzut în el doar niște povestiri fantasy semi-interesante și semi-amuzante și mi-a plăcut doar una singură un pic mai mult, deși trebuie să recunosc faptul că universul construit de autoare este fascinant și probabil voi citi și eu seriile în viitor.
Nu vă pot recomanda această serie decât dacă sunteți fani ai Cassandrei Clare, dacă nu, probabil veți găsi o lectură mai potrivită pentru voi. :)
P.S. Nu uitați să vă înscrieți la concursul de pe pagina noastră de facebook, unde puteți câștiga romanul prezentat în această recenzie + „Cele tre1spr3zece motive”. Regulile le găsiți tot acolo, succes!
The cemetery of books
CONCURS Câștigă un exemplar din cele mai noi romane apărute la editura Leda Edge: Cronicile lui Magnus Bane de Cassandra Clare și Cele tre1spr3zece motive de Jay Asher, urmând pașii de mai jos:...
