duminică, 14 iulie 2019

Recenzie: Secretul vraciului (Cronicile Wardstone #3) de Joseph Delaney


Titlu original: Night of the Soul Stealer
Gen: YAmysteryhorrorfantasy
Editura: Corint Junior
An apariție: 2007
Ediția: Hardcover
Număr de pagini: 432
Rating:           
Cartea poate fi achiziționată de aici.
„-Numai pentru că sunt o fată, nu înseamnă că trebuie să tot gătesc! mi-a răspuns ea, sec, după ce i-am sugerat că s-ar pricepe la asta mai bine decât mine.
    -Dar eu nu știu să gătesc, Alice, i-am spus eu.
    - Ei bine, acum ai șansa să înveți, mi-a zis Alice, cu un zâmbet.
     Cum spuneam, în dimineața celei de-a treia zi, Vraciul a coborât, în sfârșit, la bucătărie și s-a așezat la masă, în timp ce eu m-am căznit cât am putut să pregătesc micul dejun. Gătitul era mult mai greu decât părea, deși nu chiar atât de greu, când șunca a fost gata. Am mâncat în tăcere până când, după vreo câteva minute, Vraciul și-a împins farfuria în lături.
    -E-o treabă bună să n-ai poftă de mâncare, băiete, zise el, clătinând din cap. Pentru că foamea m-ar sili să mănânc toată chestia asta și nu sunt sigur că aș supraviețui experienței.”
  
           

    Cel de-al treilea volum are loc în ținutul înghețat din Anglezarke, la casa de iarnă a vraciului care se afla chiar la granița cu Întunericul și ascundea o mulțime de secrete înfricoșătoare. Nici de această dată, seria Cronicile Wardstone nu dezamăgește și livrează o carte plină de aventură și mister.
     Îmi pare extrem de rău că această serie nu mai este disponibilă pe site-ul editurii și sper din suflet că va fi reeditată deoarece este o serie care merită să fie citită de fiecare generație, o poveste pur și simplu magică ce te captivează încă de la prima pagină și nu îți mai dă drumul.
     După trei volume deja m-am atașat iremediabil de personaje și mereu stau cu sufletul la gură când ele se află într-o situație limită (ceea ce nu este tocmai un lucru rar într-o carte unde monștrii mișiună liberi pretutindeni).  
      Mi s-a părut o alegere interesantă că autorul a ales ca antagonistul din acest volum să fie un bărbat căzut în dizgrație și aruncat în brațele Întunericului tocmai de propriile lui dorințe imposibile și de modul în care ar fi fost în stare de orice pentru a le împlini. Pe fundalul unui ținut împănat cu monștri, cu două vrăjitoare însetate de sânge de om aflate la câțiva pași distanță, cel mai periculos personaj s-a dovedit a fi un simplu om, care a refuzat ajutorul celor care îi voiau binele și a ales să pornească pe calea cea rea.

      În acest volum facem cunoștință cu slăbiciunea unui bărbat ce pare fără inimă, a nemilosului Vraci, care este sfâșiat de gândul că ar putea să o piardă vreodată pe Meg, o vrăjitoare lamia. Ne este prezentată o lecție minunată, și anume că nu putem ține pe nimeni cu forța lângă noi doar pentru că ne-ar durea prea tare să îi lăsam să plece și că ne putem arăta iubirea doar dându-le lor libertatea de a decide. Cu o astfel de decizie dificilă s-a confruntat și Tom, când a trebuit să îi dea drumul mamei sale. 
       Cum ne-am obișnuit deja în seria Croncile Wardstone, „binele” și „răul” sunt niște concepții tare dificil de explicat, și uneori o vrăjitoare lamia ce vâna carne proaspătă de om acum câteva capitole poate duce la salvarea unei vieți în capitolul viitor. Este accentuată noțiunea că nicio ființă nu este în întregime bună sau rea, și că totul depinde de împrejurări și persoanele la care se raportează. La urma urmei, până și antagonistul care nu a dat dovadă de un pic de umanitate în toată cartea, a recunoscut că își iubește mama mai presus de orice și de asta i-a respectat cu sfințenie rugămintea.
        Secretul vraciului este o adevărată capodoperă literară, încărcată cu intrigi, decizii dificile și momente tensionate, dar la finalul ei vei realiza că tot vrei mai mult. Norocul nostru că seria a fost tradusă aproape în întregime. :)

vineri, 12 iulie 2019

Recenzie: Blestemul vraciului (Cronicile Wardstone #2) de Joseph Delaney


Titlu original: Curse of the Bane
Gen: YAmysteryhorrorfantasy
Editura: Corint Junior
An apariție: 2006
Ediția: Hardcover
Număr de pagini: 430
Rating:           
Cartea poate fi achiziționată de aici.
„-Ai fost ucenicul domnului Gregory aproape șase luni, așa că ai avut destul timp să vezi lucrurile cu ochii tăi, zise ea. Și, între timp, te-a observat și Întunericul și o să încerce să te doboare. Așa că ești în primejdie, fiule, iar, o vreme, primejdia aceasta o să tot crească. Dar ține minte ce-ți spun. Și tu crești, de asemenea. Și crești repede. Fiecare răsuflare, fiecare bătaie a inimii tale te face mai puternic, mai curajos, mai destoinic. John Gregory se luptă cu Întunericul de ani de zile, pregătind calea pentru tine. Pentru că, fiule, când o să fii bărbat în toată firea, va fi rândul Întunericului să se teamă de tine. ”  
           

     În cel de-al doilea volum al seriei Cronicile Wardstone, primejdia cu care se confruntă Thomas Ward crește amenințător de mult, așa că acesta e obligat să dea dovadă de o adevărată doză de curaj și istețime pentru a-și salva prietenii din ghearele unui demon însetat de sânge. Blestemul vraciului e o carte unde mitul, ocultismul și ficțiunea istorică se împletesc și dau naștere la ceva uluitor.
      Thomas Ward, protagonistul, nu mai e copilul inocent  de la începutul seriei care se ascundea sub fustele mamei lui de fiecare dată când întâmpina o problemă. Chiar dacă este un ucenic înzestrat cu anumite abilități, ceea ce mi-a plăcut tare mult la acest roman este că el nu devine atotștiutor peste noapte, ci muncește sârguincios pentru a deveni o versiune mai bună a sa.
       Pentru Alice, destinul nu surâde nici de această dată. Un om tare puternic e la un pas de a o ucide, și ea reușește să scape doar cu ajutorul prietenului ei. Mi se pare foarte nedrept cum se așează ițele sorții în cazul lui Alice, ea încearcă mereu să fie bună, însă Întunericul pare să o atragă spre el ca un magnet. Fata trebuie să arate o mare tărie de caracter pentru a nu se abate de pe drumul cel bun.
       În acest roman descoperim o parte din trecutul învăluit în mister al vraciului și totodată, faptul că nici magistrul nu este oglinda perfecțiunii și că și el a făcut destule greșeli în anii tinereții lui, dar unele dintre ele vă vor șoca foarte tare. Vă las pe voi să descoperiți de ce.

       Pericolul cu care se confruntă Thomas, vraciul și Alice în Blestemul vraciului reprezintă o amenințare mult mai mare decât cea din volumul precedent. Urgia, cred că vă puteți da seama și după nume cât de prietenos este, e un demon însetat de sânge care poate citi gânduri, poate controla vise și poate să-și posedeze victima. Momentan este închis în Catacombe, dar pe măsură ce puterile lui cresc, el ar putea convinge pe cineva să-l ajute să evadeze, iar eroii romanului trebuie să impiedice cu prețul vieții lor ca așa ceva să se întâmple.
        De asemenea, legătura dintre Thomas și Alice crește și cei doi devin de nedespărțit. Mi se pare înduioșător când Alice îi spune lui Thomas că îi aparține, sau când Thomas e sfâșiat de gândul că Alice ar putea ajunge vreodată într-un puț din grădina domnului Gregory, alături de celelalte vrăjitoare de soiul ei.
         Ca de obicei, al doilea volum din seria Cronicile Wardstone nu dezamăgește. Blestemul vraciului este un roman plin de mister, încărcat cu situații limită și cu niște personaje memorabile, pe care cu siguranță le veți îndrăgi. Seria continuă cu volumul 3, Secretul Vraciului.

miercuri, 10 iulie 2019

Recenzie: Ucenicul vraciului (Cronicile Wardstone #1) de Joseph Delaney

Titlu original: The Spook's Apprentice 
Editura: Corint Junior
An apariție: 2005
Ediția: Hardcover
Număr de pagini: 320
Rating:           
Cartea poate fi achiziționată de aici.
„Singur? întrebă mama, cu glasul plin mai degrabă de mânie decât de înțelegere. Cum poți să te simți singur? Te ai pe tine, nu-i așa? Când te-oi pierde pe tine însuți, atunci într-adevăr o să fii singur. Până atunci, nu te mai văita. Ești aproape un bărbat acum și un bărbat trebuie să muncească. De când e lumea oamenii au îndeplinit treburi care nu le plac. De ce ar fi altfel pentru tine? Ești al șaptelea fiu al unui al șaptelea fiu, iar aceasta este meseria pentru care ai fost tu născut.”  
           

     Ucenicul vraciului este primul volum dintr-o serie epică în care magia este prezentată într-o manieră care îți îngheață sângele în vine. În Wardstone duhuri, spirite rele și vrăjitoare însetate de sânge pândesc din umbră, iar misiunea vraciului este de a apăra oamenii de întuneric.
      Thomas Ward este doar un copil când un om înfricoșător îl smulge din brațele mamei sale pentru a-l învăța o meserie temută de oamenii obișnuiți: aceea de vraci. Romanul este narat din perspectiva lui, sub formă de jurnal și recunosc că pare (și este) veșnicul clișeu cu „the chosen one”, însă a fost o carte atât de captivantă și de bine scrisă încât nu m-a deranjat câtuși de puțin.
       Chiar dacă protagonistul are doar 13 ani, cartea poate fi savurată de orice iubitor de mister și ocultism. Fiecare pagină te ține în priză și îți descrie perfect temerile și emoțiile personajului, parcă făcându-te să participi și tu la acțiune și să vânezi împreună cu Thomas și bătrânul vraci creaturile întunericului.

      Personajul meu preferat a fost Alice, exemplul perfect că destinul nu ne este deja sortit și că alegerile pe care le facem ne definesc. Alice pare foarte matură pentru vârsta ei (chiar mai mică decât cea a lui Thomas) și e extrem de inteligentă. Chiar dacă este crescută într-o familie de vrăjitoare nocive (sau rele), vom vedea încă de la prima tangență cu ea că ea se diferențiază cu mult de antagoniști, și, deși nu este complet bună, nu este nici în întregime rea.
      Un alt personaj intrigant este chiar mama lui Thomas, o femeie cu niște abilități foarte interesante, care deși e simpla soție a unui fermier, a reușit să câștige datorită calităților ei respectul tuturor oamenilor din comunitatea lor și fascinația fiului ei, ba chiar și a vraciului.
       Pe spatele cărții este scris avertismentul „A nu se citi după miezul nopții!”, din păcate, eu nu l-am putut respecta, chiar dacă este a doua oară când citesc această carte și știam deja în mare cum avea să se desfășoare acțiunea tot am fost de-a dreptul captivată de frumusețea detaliilor și m-am trezit stând la 12 și jumătate noaptea trează ca să citesc pentru că mai aveam doar câteva pagini. 
      Recenzia se încheie aici deoarece vreau să încep fără întârziere al doilea volum, dar vă recomand din tot suflet această carte pe care eu o consider fratele întunecat al lui Harry Potter (și mult mai bună decât acel best-seller).

duminică, 7 iulie 2019

Recenzie: Refugiații de Alan Gratz

Titlu original: Refugee
Gen: historical fiction
Editura: Booklet Fiction
An de apariție: 2018
Număr de pagini: 288
Rating: 
Mulțumesc editurii pentru acest roman! 
Cartea poate fi achiziționată de aici.
      „Turiștii au coborât vocea, și chiar dacă Mahmud nu pricepea ce-și spun, putea simți dezgustul din vorbele lor. Turiștii nu plătiseră pentru asta. Ar fi trebuit să se bucure de vacanță, admirând ruine antice și superbe plaje grecești, nu să se încurce cu refugiați murdari, întinși pe jos să se roage.
      „Nu ne văd decât când facem ceva ce nu vor să facem”, își dădu Mahmud seama. Gândul acesta îl lovi ca un fulger. Cât au stat la locul lor - în ruinele din Alep sau în spatele gardurilor unei tabere de refugiați -, oamenii au putut uita de ei. Dar când refugiații făceau ceva ce nu le convenea oamenilor - când au încercat să treacă granița în țările lor, sau când au dormit pe veranda magazinelor lor, sau când au sărit în calea mașinilor lor, sau când s-au rugat pe punțile feriboturilor lor - abia atunci oamenii nu-i mai puteau ignora.”
         
     Refugiații nu este o simplă o operă de ficțiune, ea este inspirată din poveștile a milioane de copiii obligați să lase tot ceea ce cunoșteau în urmă, și să pornească într-o odisee mult prea periculoasă pentru sufletele lor inocente. Copiii nu sunt responsabili pentru bombe și gloanțe, dar uneori sunt prinși la mijloc în conflicte militare, și atunci ce le mai rămâne de făcut decât să fugă?
     Alan Grantz a îndulcit pe alocuri această carte, pentru că uneori, adevărul e prea dureros de aflat. Drumul unui refugiat spre o nouă țară e presărat cu sânge și lacrimi. Romanul mi-a deschis ochii și m-a făcut să conștientizez unele lucruri. Ne-am întrebat vreodată cum ajung refugiații în țările dispuse să le acorde azil? Eu mereu am crezut prostește că odată ce scapă din țara lor natală, chinul cel mare a luat sfârșit, când în realitate, el abia atunci începe.
      Mulți oameni sunt obligați să pornească la drum după ce au văzut membrii ai familiei murind în fața lor. Trebuie să plece cu strictul necesar, deoarece cu cât rămân mai mult pe teritoriul periculos, riscă să-și piardă propria viață. De multe ori rămân fără apă și mâncare. Metoda lor de transport nu este niciodată sigură, deoarece de multe ori trebuie să călătorească clandestin pentru a se feri de autorități, iar pe apă, există întotdeauna riscul de înec, mai ales datorită obiectelor improvizate pe care călătoresc.
      „Înaintară mai departe prin marea-nvolburată și prin valurile tulburi, un timp care lui Mahmud i se păru o veșnicie. Trecuseră zece ore sau zece minute, Mahmud nu-și putea da seama. Tot ce știa era că vrea să se termine, și să se termine acum! Era mai rău decât Alepul. Mai rău decât bombele care picau din cer și soldații care trăgeau cu arma și dronele care vâjâiau pe deasupra. În Alep cel puțin putea fugi. Se putea ascunde. Aici era la mila universului, o pată maronie invizibilă, într-o plută neagră de cauciuc invizibilă, în mijlocul unei mări imense și întunecate. Dacă și-ar fi pus mintea, oceanul ar fi putut deschide gura și l-ar fi înghițit, fără ca vreun om din lumea asta mare să bănuiască măcar că s-a ales praful de el.”
       Romanul este împărțit în 3 povești care aparent nu au nimic în comun: cea a lui Josef, un băiat evreu din Germania Nazistă, cea a Isabelei, o fetiță din Cuba, de la sfârșitul secolului al XX-lea și Mahmud, un băiat din Siria zilelor noastre. Vă puteți imagina că cel mai mult m-a afectat povestea lui Mahmud, deoarece, în mod tragic, este o problemă de actualitate. 
       Cred că nu mulți dintre voi știau că Alep, orașul de baștină al lui Mahmud, are o istorie extrem de bogată și datează din mileniul 6 Înante de Hristos. Era un oraș cu multe clădiri superbe de patrimoniu, un oraș cu mall-uri și magazine, cu palmieri, biserici și bazilici. Mahmud era un copil normal care juca jocuri video și citea benzi desenate, fratele lui mai mic era un fan înrăit al Țestoaselor Ninja. Astăzi, Alep e o grămadă de ruine, iar Mahmud și familia  sa au fost obligați să fugă pentru a-și salva viața. 

       Josef are o altă poveste tragică, dar care nouă, europenilor, ar trebui să ne fie cunoscută. Abuzul pe care l-au îndurat evreii din cauza naziștilor este de neimaginat și nu poate fi exprimat în cuvinte. Când familiei băiatului i se oferă oferta ca tatăl său să fie eliberat din Dachau, cu condiția de a părăsi imediat țara, toți acceptă cu entuziasm, dar niciunul nu s-ar fi gândit că tatăl se va întoarce doar drept umbra a ceea ce a fost odată. 
      „Nu-și dorea decât să fugă în brațele mamei sale, dar i se părea că-i despart milioane de kilometri. La fel se simțea și cu tatăl său. Erau trei insule singuratice, despărțite de un ocean de tristețe.”
       Isabel a fost forțată să găsească un mijloc de a-și părăsi țara, deoarece în caz contrar tatăl ei avea să fie închis pe viață. Am aflat despre mediul de viață ostil în care erau obligați să trăiască locuitorii Cubei, viață care nu le permitea nici măcar strictul necesar: hrană suficientă și apă curată. Drumul spre Florida o va costa mai mult decât ar fi fost vreodată dispusă să dea.
      „Inima i se strânse de recunoștință față de toți acești oameni. O clipă de bunătate din partea fiecăruia dintre ei ar putea face diferența dintre moarte și supraviețuire pentru mama ei și pentru ceilalți din bărcuța lor.”
      Toate poveștile din cartea refugiații sunt sfâșietoare, mai ales pentru că știm că undeva, acolo, au existat și există oameni care trec prin lucruri asemănătoare celor din roman, sau poate chiar unele și mai tragice. Mi se pare un gest extraordinar că autorul donează o parte din veniturile pe care le obține din vânzarea acestei cărți către asociații umanitare care sprijină familiile de refugiați. Dacă doriți să donați și voi, o puteți face accesând linkul de mai jos. Sunt sigură că orice sumă va ajuta într-o anumită măsură acești oameni aflați la ananghie.